UPDATE 22: 50 Răzvan Lucescu nu a mai așteptat să afle cât de serioasă e accidentarea lui Tănase și a decis să îl înlocuiască în lotul pe care se va baza în dubla cu Albania și Belarus. Mihai Roman, mijlcoașul Rapidului și unul din favoriții lui Răzvan, a fost chemat de urgență la lot.
„Imediat după încheierea jocului FC Steaua București – FC Timișoara, disputat azi în cadrul campionatului Ligii I, selecționerul echipei noastre naționale, Răzvan Lucescu, a decis să-l înlocuiască în efectivul de 23 de jucători, convocați pentru „dubla” cu Albania (3 septembrie a.c., ora 21.00, la Piatra Neamț) și Belarus (7 septembrie a.c., ora 20.30, la Minsk), din cadrul preliminariilor EURO 2012, pe stelistul Cristian Tănase. Acestuia, accidentat în debutul jocului de azi, i-a luat locul rapidistul Mihai Roman.”, se arată în comunicatul postat pe site-ul FRF.
Risipa de efort pe care roș-albaștrii au făcut-o la Zürich și-a spus cuvântul aseară. Fără a menaja vreunul dintre jucătorii importanți, Ilie Dumitrescu a riscat și a pierdut. Contra Timișoarei, tehnicianul Stelei a făcut două schimbări, forțat fiind de accidentările lui Tănase și Răduț.
Planurile lui Dumitrescu au fost date peste cap încă din debutul partidei. După nici zece minute de joc, Cristi Tănase s-a îndreptat spre banca Stelei șchiopătând și i-a transmis tehnicianului că îl arde la coapsa dreaptă. Peste numai un minut, „Dodel” a fost înlocuit cu Cosmin Matei și s-a dus direct la vestiare.
Medicul naționalei îl avertizase!
ProSport a aflat că vineri Tănase a fost consultat de doctorul Pompiliu Popescu, iar acesta i-a transmis că, dacă va juca în meciul de aseară cu Timișoara, el riscă o accidentare mai gravă, deoarece avea probleme musculare la pulpa dreaptă. Dumitrescu l-a pus pe doctorul echipei să-l consulte pe jucător și până la urmă l-a aruncat în joc. Rezultatul a fost rău pentru Tănase. A părăsit terenul accidentat după 11 minute și a fost diagnosticat cu ruptură musculară, pentru care va rata și meciurile de la națională și va sta aproape o lună.
Răduț pierde și el lotul?
Mihai Răduț s-a accidentat și el la startul reprizei a doua, când, după ce a fost călcat pe gleznă de Sepsi, nu s-a mai putut ridica de pe gazon. Mijlocașul a fost înlocuit în minutul 58 și a fost transportat direct la Spitalul Militar. După mai multe radiografii, emoțiile s-au risipit, pentru că, se pare, Răduț nu are decât o contuzie la gleznă. Dar, cu toate acestea, fotbalistul riscă să nu fie oprit în lot de Răzvan Lucescu pentru „dubla” cu Albania și Belarus.
Gardoș s-a anunțat titular pe Facebook
Decizia lui Ilie Dumitrescu de a-l titulariza pe Florin Gardoș în centrul defensivei la meciul de aseară cu Timișoara n-a fost o surpriză pentru foarte mulți. Și asta pentru că fundașul adus în vară de la Concordia Chiajna n-a mai avut răbdare și a anunțat vestea încă de după-amiază pe contul personal de Facebook.
Dorel nu a fost inclus în lot Mutarea lui Dorel Stoica la Craiova a devenit deja o chestiune de zile. După ce a fost înlocuit imediat după pauză cu Grasshopper, mijlocașul a acuzat probleme la degetul mare al piciorului drept și după ce a fost consultat atât de medicul echipei, Romeo Popescu, cât și de Pompiliu Popescu, s-a decis nefolosirea lui. Ieri apăruseră zvonuri conform cărora Stoica s-ar fi întâlnit în București cu Victor Pițurcă pentru a stabili detaliile reîntoarcerii sale în Bănie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER